O carte care m-a intrigat prin titlul ei, scrisa de Ludmila Ulițkaia, considerata de multi critici cea mai importanta prozatoare a literaturii ruse actuale.
Cartea de fatza e interesanta fara a fi revelatoare, este formata din 7 povesti ce au in comun un personaj pe nume Jenia, ce trece de la statutul de contemplatoare la cel de protagonista, in final. Daca la inceput doar constata minciunile femeilor din jurul ei si le judeca, in final se descopera si secretele ei.
Minciunile femeilor din cartea Ludmilai Ulițkaia sunt de tot felul - inventii, minciuni marunte, povesti creata din dorinta de a creea o aura de mister, dar per total, toate provin de la femei nefericite in existentele lor.
Citatul de mai jos este din prima povestire, care m-a impresionat cel mai tare. Este prima oara cand Jenia descopera o minciuna a unei prietene a carei poveste de viata o rascolise candva si o facuse sa rezoneze cu a ei.
,,Statea culcata in intuneric si isi examina rana din suflet. Rana era dubla. Una era din pricina compasiunii irosite in zadar pentru copiii inexistenti, inventati in chip genial, omorati cu cruzime, si mai ales pentru Diana. O durea asa cum doare locul piciorului amputat, o durea absenta. Durere iluzorie. Si mai rau decat atat, era o durere pentru ceva care nu existase niciodata in realitate. Si, a doua, din pricina ca ii era ciuda pe ea insasi, iepure nataflet, pe care se facuse un experiment stupid. Sau, cine stie, o fi avut un sens caruia insa nu putea sa-i dea de capat”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu