Anna Gavalda - ,,Darul unei zile”

Fără îndoială romanciera mea preferată, Gavalda este o franțuzoaică (da, deși numele nu o trădează) ironică, profundă și teribil de sinceră în scriitura ei. Singura dezamăgire de până acum mi-a provocat-o cu ,,Cea care alină”, un roman anost. Sau poate asteptarile mele erau prea mari...tindem sa-i punem pe un piedestal pe cei pe care-i iubim (fie carti, oameni, muzicieni...) si sa ne prabusim de la inaltimea propriilor noastre asteptari. Dar, lasand deoparte acest roman mai nereusit, precedentele: ,,Je l'aimais" si ,,Je voudrais que quelqu'un m'attende quelque part " sunt absolut superbe.

Revenind la ,,Darul unei zile", este o poveste scrisa alert si narata de Garance, o fata care se apropie de 30 de ani si simte cum ii fuge pamantul de sub picioare. Are o sora mai mare divortata, un frate mai mare casatorit cu o scorpie si un frate mai mic visator, care face pe ghidul intr-un castel frantuzesc decrepit. Intr-o dupa-amiaza de vara, cei patru ,,evadeaza" de la o nunta pentru a petrece o zi in care sa-si aminteasca de copilarie. O carte superba, pe care am ,,devorat-o" in asteptarea unui avion, dorindu-mi sa fi avut frati

Excerpts:

,,Nu l-am contrazis. Nu ne-am ridicat de la masa. Am continuat sa mestecam incet fiecare imbucatura, multumindu-ne sa ne gandim ca tipul era un cretin si tragand zdravan de toate cusaturile ca sa reusim sa ne invesmantam in continuare in ceea ce ne tinea loc de demnitate. Bietii de noi. Atat de lasi, atat de lasi...
De ce suntem asa toti patru? De ce ne intimideaza oamenii care tipa mai tare decat altii? De ce oamenii agresivi ne fac sa pierdem?
Ce anume nu merge la noi? Unde se opreste buna educatie si unde incepe moliciunea?"

,,Ne reamintim de asemenea ca toate astea - aparenta indiferenta, discretia si slabiciunea - sunt din vina parintilor nostri. Din vina lor sau datorita lor. Fiindca ei ne-au invatat sa iubim muzica si cartile. Ei ne-au vorbit despre altceva si ne-au silit sa vedem altfel. Mai sus, mai departe. Dar tot ei au uitat sa ne dea incredere in noi. Isi inchipuiau ca va veni de la sine. Ca eram oarecum pregatiti pentru viata si ca laudele aveau sa ne strice caracterul.
Punct ratat.
N-a venit niciodata.
Iar acum suntem astfel. Niste mototoli sublimi. Tacuti fata de cei expansivi, cu izbucnirile noastre ratate si vaga noastra senzatie de voma.
Prea multa frisca, probabil..."

,,Tipic pentru Carine... De frica sa nu fie prinsa in flagrant delict de slabiciune, iti trimite sistematic cate o mica intepatura, dupa mangaiere.
Pacat, se priveaza de o gramada de momente frumoase. Ar fi fost un moment frumos pentru ea daca m-as fi aruncat de gatul ei pe nepusa masa. Un pupat zdravan intre doua camioane...dar nu. Trebuia sa strice ea mereu totul. De multe ori imi spun ca ar trebui s-o iau intr-un stagiu de cateva zile la mine, ca s-o invat ce inseamna viata.
Ca sa lase in sfarsit garda jos, sa se mai destinda, sa renunte la bluza aia si sa uite de miasmele altora.
Ma intristeaza s-o vad asa, inchistata in prejudecatile ei si incapabila de tandrete. Dar apoi imi amintesc ca a fost crescuta de sclipitorii Jacques si Francine Moulinoux, intr-o fundatura din cartierul rezidential din Le Mans si imi spun ca, la urma urmei, nu se descurca asa de rau..."

,,Oare nu ma orientasem gresit? Unde o dadusem in bara? Si oare ma astepta cineva undeva? Ceilalti trei m-au incurajat, m-au dojenit putin, iar eu m-am prefacut ca accept bunavointa lor. De altfel, toti ne-am dojenit si ne-am prefacut ca acceptam.
Pentru ca viata era totusi pe undeva un fel de bluf, nu-i asa?
Acest covor prea scurt si aceste jetoane lipsa. Aceste maini prea slabe, care ne impiedica intoteauna sa urmam...
Aici am fost de acord toti patru, cu visurile noastre mari si chiriile noastre care trebuiau platite in data de 5 a fiecarei luni.
Am destupat indata alta sticla, ca sa ne facem curaj!"

,,Simon e exact ca noi: nu-i plac certurile de la sfarsitul banchetelor, ii e teama de conflicte si se fereste de recursurile la violenta. Pretinde ca e o energie prost intrebuintata si ca trebuie sa-ti pastrezi fortele pentru lupte mai interesante. Ca oamenii ca socrul sau sunt batalii pierdute dinainte. Iar cand i se vorbeste despre ascesiunea extremei drepte, clatina din cap: ,,Bah...namol pe fundul lacului. E firesc, e uman. Sa nu-l rascolim, o sa se ridice la suprafata" ".