LA TRAVIATA - Opera Romana
Eu una am savurat din plin opera, ,,Traviata" e favorita mea si va ramane mereu aproape de sufletul meu; ce-i drept e foarte trista, insa uneori lucrurile triste au o frumusete aparte, o frumusete sfasietoare. Punerea in scena mi s-a parut putin slabutza in ultimul act, adica reactiile lui Alfredo si Germont au fost cam...inexistente, amandoi mi-au lasat impresia de intzepeneala in ultima scena, dar per total a fost f.f.f frumos.
Foarte talentat interpretul lui Germont, tatal lui Alfredo. Si Violetta mi-a placut, cat despre Alfredo (un latino-american, by the way ) parca a fost nitzel sters, dar mi-a placut si el per total. Pentru mine a fost emotionant sa vad pusa in scena o opera pe care aproape c-o stiu pe dinafara de cate ori am ascultat-o...mi-ar placea sa vad varianta lui Zeffirelli, cu Angela Gheorghiu in rolul Violettei. Macar pe dvd (ca presupun ca va aparea candva ) daca nu altfel.
Un lucru emotionant la opera asta e si ,,povestea ei", faptul ca Verdi a scris-o pt cea de-a doua ,,sotie" a lui (desi n-au fost oficial casatoriti), o soprana care era privita in societatea acelor vremuri ca o femeie usuratica si era barfita si dispretuita de cei din jur. Verdi, care o iubea (si ea il iubea pe el, dovada ca au fost impreuna pana la moartea lui), a vrut sa inchida gura lumii dedicandu-i aceasta opera, cu libretul dupa ,,Dama cu camelii" a lui Al.Dumas fiul. O opera despre o curtezana, o femeie usuratica, care poate totusi sa iubeasca si sa aiba sentimente pure atunci cand gaseste adevarata dragoste.
Ma emotioneaza mult si aria lui Germont (mai precis cea in care isi roaga fiul sa se intoarca acasa si sa o paraseasca pe Violetta), pentru ca acea arie este de fapt cantecul de leagan pe care Verdi il canta celor doi copii ai sai care au murit intr-o epidemie de holera(impreuna cu prima lui sotie). La moartea lor, Verdi a compus NABUCCO (corul sclavilor, care-ti face pielea de gaina pur si simplu...este expresia durerii lui Verdi in acele clipe) iar ulterior, peste ani, a folosit in aceasta arie a lui Germont cantecul de leagan cu care isi adormea copilasii candva. Nu pot sa o ascult fara sa imi dea fiori cand ma gandesc... Bunicul meu, Dumnezeu sa-l odihneasca, avea o slabiciune pentru aria lui Germont si de la el am auzit prima oara povestea ei...
miercuri, 4 aprilie 2007
duminică, 1 aprilie 2007
Elizaveta Bam - Teatrul Bulandra
ELIZAVETA BAM - Teatrul Bulandra
In 23 de ani de viata si...aproximativ 15 ani de cand am inceput sa merg la teatru nu mi s-a intamplat NICIODATA sa plec inainte de finalul unei piese. Am vazut piese bune, piese mai putin bune dar si piese cumplite, care m-au facut sa ma uit cu disperare la ceas in asteptarea cortinei finale. Cu toate acestea, intotdeauna am zis ,,Hai sa vad cum se termina, poate se indreapta pana la sfarsit...". Si am stat pana la final, mai cu chiu-cu-vai, dar am stat. Pana asta-seara.
Totusi, o piesa a reusit sa trezeasca in mine ceea ce zeci de ,,predecesoare" ale ei nu au reusit. Sentimentul ca, daca nu plec in CLIPA AIA din sala, incep sa arunc in actori cu ce am prin geanta. Pachete de servetele, bucati de hartie mototolite...orice! Da...o piesa a reusit sa ma aduca in halul asta de plictiseala amestecata cu disperare. Numele piesei? ELISAVETA BAM, la Teatrul Bulandra.
Piesa, intre noi fie vorba, nominalizata la premiile UNITER la 4 categorii, printre care ,,cea mai buna piesa" . No comment...
Incerc sa va explic disperarea mea (si nu numai a mea, avand in vedere adevaratul exod care s-a produs la pauza...garderobierele nu mai pridideau sa dea hainele oamenilor pe picior de plecare ) - piesa este, in prezentarea de pe site, o ,,piesa bufa, cu elemente de music-hall". Ei bine nu, eu nu sunt de acord. O piesa bufa este o piesa care te face SA RAZI, care are o logica (mai mult sau mai putin evidenta, dar ARE), nu te agreseaza nici vizual si nici auditiv. Nu te face sa-ti smulgi parul din cap de enervare cand vezi ca ceea ce se intampla pe scena in minutul 1 nu are nici o legatura cu ce se intampla in minutul 2. ELIZAVETA BAM insa...le face pe toate cele de mai sus.
Pe scena apar pe rand tot felul de personaje ciudate (printre care o doamna la vreo 40 de ani, imbracata in trening rosu, cu 3 medalii de aur pironite pe piept, cu coditze perpendiculare pe crestetul capului si care vasleste intr-o canoe, in timp ce canta ,,Mancati supa? Mancati faina? Mancati ciorba"...). Piesa nu are absolut NICI O logica, credeti-ma, am incercat in cele 40 de minute de chin, pana la pauza, sa surprind un fir epic, sa inteleg CEVA, ORICE din ceea ce se intampla pe scena. Nu am reusit...pentru ca nu aveam CE sa inteleg si sa surprind.
Exemplu de schimb de replici: ''Intr-o casa infinita, am vazut un mosneag tanar la geam". Replica celuilalt personaj: ,,Doar stii ca, daca un pui are dinti...inseamna ca nu e pui". I rest my case.
La pauza toata lumea a plecat care-incotro, fiecare grabit sa insface haine, genti si obiecte personale, ca sa ajunga mai rpd la masina.
Singurul feedback pozitiv i-a apartinut unui baietel de 5 ani care statea exact in spatele meu si care, cand s-a lasat cortina de pauza, i-a spus fericit mamei lui: "MAMA CE MISTO E PIESA ASTA!"
In 23 de ani de viata si...aproximativ 15 ani de cand am inceput sa merg la teatru nu mi s-a intamplat NICIODATA sa plec inainte de finalul unei piese. Am vazut piese bune, piese mai putin bune dar si piese cumplite, care m-au facut sa ma uit cu disperare la ceas in asteptarea cortinei finale. Cu toate acestea, intotdeauna am zis ,,Hai sa vad cum se termina, poate se indreapta pana la sfarsit...". Si am stat pana la final, mai cu chiu-cu-vai, dar am stat. Pana asta-seara.
Totusi, o piesa a reusit sa trezeasca in mine ceea ce zeci de ,,predecesoare" ale ei nu au reusit. Sentimentul ca, daca nu plec in CLIPA AIA din sala, incep sa arunc in actori cu ce am prin geanta. Pachete de servetele, bucati de hartie mototolite...orice! Da...o piesa a reusit sa ma aduca in halul asta de plictiseala amestecata cu disperare. Numele piesei? ELISAVETA BAM, la Teatrul Bulandra.
Piesa, intre noi fie vorba, nominalizata la premiile UNITER la 4 categorii, printre care ,,cea mai buna piesa" . No comment...
Incerc sa va explic disperarea mea (si nu numai a mea, avand in vedere adevaratul exod care s-a produs la pauza...garderobierele nu mai pridideau sa dea hainele oamenilor pe picior de plecare ) - piesa este, in prezentarea de pe site, o ,,piesa bufa, cu elemente de music-hall". Ei bine nu, eu nu sunt de acord. O piesa bufa este o piesa care te face SA RAZI, care are o logica (mai mult sau mai putin evidenta, dar ARE), nu te agreseaza nici vizual si nici auditiv. Nu te face sa-ti smulgi parul din cap de enervare cand vezi ca ceea ce se intampla pe scena in minutul 1 nu are nici o legatura cu ce se intampla in minutul 2. ELIZAVETA BAM insa...le face pe toate cele de mai sus.
Pe scena apar pe rand tot felul de personaje ciudate (printre care o doamna la vreo 40 de ani, imbracata in trening rosu, cu 3 medalii de aur pironite pe piept, cu coditze perpendiculare pe crestetul capului si care vasleste intr-o canoe, in timp ce canta ,,Mancati supa? Mancati faina? Mancati ciorba"...). Piesa nu are absolut NICI O logica, credeti-ma, am incercat in cele 40 de minute de chin, pana la pauza, sa surprind un fir epic, sa inteleg CEVA, ORICE din ceea ce se intampla pe scena. Nu am reusit...pentru ca nu aveam CE sa inteleg si sa surprind.
Exemplu de schimb de replici: ''Intr-o casa infinita, am vazut un mosneag tanar la geam". Replica celuilalt personaj: ,,Doar stii ca, daca un pui are dinti...inseamna ca nu e pui". I rest my case.
La pauza toata lumea a plecat care-incotro, fiecare grabit sa insface haine, genti si obiecte personale, ca sa ajunga mai rpd la masina.
Singurul feedback pozitiv i-a apartinut unui baietel de 5 ani care statea exact in spatele meu si care, cand s-a lasat cortina de pauza, i-a spus fericit mamei lui: "MAMA CE MISTO E PIESA ASTA!"
Abonați-vă la:
Postări (Atom)