EGOISTUL

cu: Radu Beligan, Marin Moraru, Medeea Marinescu, Carmen Stanescu

Piesa e foarte reusita, evident sarea si piperul sunt reprezentate de Beligan (si de Moraru in cateva scene). Replici spumoase dar si profunde, o filozofie de viata aparte a unui om de care toata lumea profita dar caruia i se reproseaza in repetate randuri egoismul.

O replica ce mi-a ramas in minte, a ginerelui incornorat al "Egoistului", cand afla ca sotia are un amant: "Ce e cu fericirea asta? E o notiune pentru coafeze! Ea avea respectul meu, avea numele meu, purta bijuteriile familiei mele...ce ii trebuia mai mult?"

De la Damian Crasmaru (prietenul profitor din copilarie): "Cand eram mici, te priveam asa, ca...pe mamica mea"

O replica a Egoistului insusi: "Cand suntem tineri, nu ne dam seama ca timpul trece si se termina balul, ca vine nota de plata...cam scumpa, domnule, pentru ce-am mancat..."

Alexis sau tratat despre lupta zadarnica - Marguerite Yourcenar

Una dintre cele mai sensibile carti pe care le-am citit si una din favoritele mele. Va recomand sa o cititi fara pareri preconcepute, desi va veti da seama in final ca are si un substrat mai...special. M-a facut sa inteleg mai bine lupta interioara a unor categorii de oameni de langa noi, pe care de cele mai multe ori nu vrem sau nu avem rabdare sa le dam o sansa, nu sa ii aprobam ci macar sa le intelegem drama.
E o carte despre iubirea inteleasa altfel, despre tristetea cautarii zadarnice, despre nepotrivirea eroului intr-o lume formata din tipare deja trasate in care el nu-si gaseste locul.

Un citat care mi-a placut:

"Credeam ca pot sa-mi oranduiesc metodic dorintele si eforturile, ca pe niste obiecte intr-un sertar. Cand ai 20 de ani, renuntarile iti dau un fel de exaltare amara...Vedeam cateodata perechi de indragostiti asezati in pragul portilor, stand de vorba sau sarutandu-se. Ii invidiam pentru multumirea lor potolita, pe care eu nu mi-o doream. E usor sa ne simtim superiori atunci cand suferim mai mult, iar vederea unor oameni fericiti ne scarbeste de fericire(...) "

Nina Berberova - Trestia revoltata

O carte frumoasa in simplitatea ei, scrisa in stilul Ninei Berberova, fara artificii stilistice si intrigi elaborate, punand accent pe emotiile umane sincere, pe dragoste, tristete, razvratire.
Seamana putin cu "Acompaniatoarea", a aceleiasi Nina Berberova. Nu e extraordinara, dar mie mi-a placut

"Ajung cu o clipa inainte de plecarea trenului si hamalul ma urca in graba in tren. Venetia are o mare calitate: dispare intr-o clipa, nu alearga in urma trenului, aruncand ocheade in stanga si in dreapta, cum fac alte orase. Se sterge repede, ca si cum n-ar exista si ca si cum n-ar fi existat niciodata"

Dai Sijie - Balzac si micuta croitoreasa chineza

O poveste inedita, se petrece in timpul Revolutiei Culturale din perioada lui Mao Tzedun, cand tinerii provenind din familii de intelectuali erau trimisi la tara pentru a fi ,,reeducati" de tarani in spiritul comunist si "adevarat". Doi dintre acestia, trimisi pe Muntele Fenixului Ceresc, reusesc sa-si creeze un mic univers al lor, dincolo de corvezile zilnice si de mizeria locurilor, descoperind un geamantan cu carti interzise in acea perioada, ale lui Balzac, Hugo, Voltaire... Cand unul dintre ei se indragosteste de o micuta croitoreasa chineza si ii fac si ei cunostiinta cu lumea cartilor, vietile lor se vor schimba...in mod suprinzator. Mi-a placut foarte mult, e o lectura f.placuta

Rainer Maria Rilke - Povestiri despre Bunul Dumnezeu

Mi-a fost recomandata de fosta mea diriginta, o doamna cu o cultura extrem de vasta si cu gusturi alese, dar trebuie sa recunosc ca n-am gustat prea mult aceasta carte. Majoritatea "povestirilor" folosesc o simbolistica nepotrivita in umila-mi parere si sunt mai degraba adecvate pentru incantarea copiilor. Cel putin primele povestiri. Mi-au placut insa in mod deosebit ultimele doua - "Cersetorul si domnisoara cea mandra" si "O poveste spusa intunericului". Sunt mai adanci si au o profunzime aparte. Per total, cartea merita macar rasfoita.

Burghezul Gentilom

cu: Victor Rebengiuc, Claudiu Bleont, Maia Morgenstern, Medeea Marinescu.

Uff...tare greu de caracterizat piesa asta. E un fel de...nici un fel...Nu pot s-o caracterizez ca un tot unitar, ci pe bucati pro si contra.
PRO: muzica e extraordinara, ca si momentele de balet. Superbe!
E o desfasurare impresionanta de forte pe latura asta - balerini, solisti de la opera, momente extraordinar de frumoase. Doar ca sunt putine. Tot pro: decorurile, in care s-au bagat multi bani, foarte spectaculoase. Super-pro: Claudiu Bleont - aproape ca merita sa vedeti piesa pentru el, e absolut hilar in rolul unui instructor de arte martiale usor dus cu pluta. O Maria Buza excelenta intr-un rol de camerista aiurita, Medeea Marinescu foarte-foarte reusita in rolul fiicei Lucille(botezata aici Lucica). Actorii in general: nota 10.
Si...s-a cam terminat cu pro-ul.

CONTRA...aici incepe un fluviu de argumente: toata lumea tipa, e o isterie generala pe scena, replicile se spun numai racnite; Maia Morgenstern are un rol absolut penibil pe care-l joaca atat de bine pe cat ii permite partitura, dar e agasanta pe alocuri...sau mai bine spus personajul e obositor.

Subiectul nu are cap, coada sau mijloc, nu am citit opera originala a lui Moliere dar asta a fost primul gand la intoarcerea acasa de la teatru, sa pun mana pe carte sa inteleg ce am vazut acolo. De ce spun asta? Pentru ca burghezul lui Rebengiuc are haine de la "Yoshi Yamamoto"(apropo la Irinel Columbeanu), vorbeste de "Fotbalistii mei..."(apropo la Becali), apare pe scena pedaland pe o bicicleta de fitness imbracat in Nike, are antrenor personal si consilier de imagine care ii arata cum sa se comporte in talkshow-urile la care e invitat. Ah...si are si doua gorile de bodyguarzi care vorbesc tot timpul la mobile. Saracul Moliere, de-ar fi vazut ce s-a ales de opera lui... :-). Ah...iar finalul e ceva intre hilar si sinistru.
Stiu ca in piesa asta s-a incercat realizarea a ceva grandios si modern in acelasi timp si recunosc...sunt o fire mai conservatoare in materie de arta si poate n-am "gustat" eu, dar satira mi s-a parut putin prea dusa la extrem si frizand prea tare ridicolul. Vrem sa ridiculizam o societate si metehnele ei, dar parca in acelasi timp, facand asta, acordam prea multa importanta unor mici mizerii si unor persoane care nu isi merita faima.

Regina Mama

"Regina mama", cu marea doamna Olga Tudorache si cu Marius Bodochi. O tragicomedie care incepe cu zambet si se termina cu lacrimi (un final pe care nu il credeam, nu il asteptam si care mi s-a parut usor sinistru, dar si dramatic. Oricum excelent jucat). E o piesa pe care trebuie sa o vezi totusi intr-o anumita stare, te tulbura spre final. Si ce m-a impresionat cel mai tare a fost atitudinea actorilor...ropotele de aplauze nu puteau smulge lacrimile din ochii lor. Pot spune ca acolo au iesit la rampa "Regina Mama" si fiul ei, nicidecum Olga Tudorache si Marius Bodochi. Remarcabil...