miercuri, 4 aprilie 2007

La Traviata

LA TRAVIATA - Opera Romana

Eu una am savurat din plin opera, ,,Traviata" e favorita mea si va ramane mereu aproape de sufletul meu; ce-i drept e foarte trista, insa uneori lucrurile triste au o frumusete aparte, o frumusete sfasietoare. Punerea in scena mi s-a parut putin slabutza in ultimul act, adica reactiile lui Alfredo si Germont au fost cam...inexistente, amandoi mi-au lasat impresia de intzepeneala in ultima scena, dar per total a fost f.f.f frumos.

Foarte talentat interpretul lui Germont, tatal lui Alfredo. Si Violetta mi-a placut, cat despre Alfredo (un latino-american, by the way ) parca a fost nitzel sters, dar mi-a placut si el per total. Pentru mine a fost emotionant sa vad pusa in scena o opera pe care aproape c-o stiu pe dinafara de cate ori am ascultat-o...mi-ar placea sa vad varianta lui Zeffirelli, cu Angela Gheorghiu in rolul Violettei. Macar pe dvd (ca presupun ca va aparea candva ) daca nu altfel.

Un lucru emotionant la opera asta e si ,,povestea ei", faptul ca Verdi a scris-o pt cea de-a doua ,,sotie" a lui (desi n-au fost oficial casatoriti), o soprana care era privita in societatea acelor vremuri ca o femeie usuratica si era barfita si dispretuita de cei din jur. Verdi, care o iubea (si ea il iubea pe el, dovada ca au fost impreuna pana la moartea lui), a vrut sa inchida gura lumii dedicandu-i aceasta opera, cu libretul dupa ,,Dama cu camelii" a lui Al.Dumas fiul. O opera despre o curtezana, o femeie usuratica, care poate totusi sa iubeasca si sa aiba sentimente pure atunci cand gaseste adevarata dragoste.

Ma emotioneaza mult si aria lui Germont (mai precis cea in care isi roaga fiul sa se intoarca acasa si sa o paraseasca pe Violetta), pentru ca acea arie este de fapt cantecul de leagan pe care Verdi il canta celor doi copii ai sai care au murit intr-o epidemie de holera(impreuna cu prima lui sotie). La moartea lor, Verdi a compus NABUCCO (corul sclavilor, care-ti face pielea de gaina pur si simplu...este expresia durerii lui Verdi in acele clipe) iar ulterior, peste ani, a folosit in aceasta arie a lui Germont cantecul de leagan cu care isi adormea copilasii candva. Nu pot sa o ascult fara sa imi dea fiori cand ma gandesc... Bunicul meu, Dumnezeu sa-l odihneasca, avea o slabiciune pentru aria lui Germont si de la el am auzit prima oara povestea ei...

duminică, 1 aprilie 2007

Elizaveta Bam - Teatrul Bulandra

ELIZAVETA BAM - Teatrul Bulandra

In 23 de ani de viata si...aproximativ 15 ani de cand am inceput sa merg la teatru nu mi s-a intamplat NICIODATA sa plec inainte de finalul unei piese. Am vazut piese bune, piese mai putin bune dar si piese cumplite, care m-au facut sa ma uit cu disperare la ceas in asteptarea cortinei finale. Cu toate acestea, intotdeauna am zis ,,Hai sa vad cum se termina, poate se indreapta pana la sfarsit...". Si am stat pana la final, mai cu chiu-cu-vai, dar am stat. Pana asta-seara.

Totusi, o piesa a reusit sa trezeasca in mine ceea ce zeci de ,,predecesoare" ale ei nu au reusit. Sentimentul ca, daca nu plec in CLIPA AIA din sala, incep sa arunc in actori cu ce am prin geanta. Pachete de servetele, bucati de hartie mototolite...orice! Da...o piesa a reusit sa ma aduca in halul asta de plictiseala amestecata cu disperare. Numele piesei? ELISAVETA BAM, la Teatrul Bulandra.
Piesa, intre noi fie vorba, nominalizata la premiile UNITER la 4 categorii, printre care ,,cea mai buna piesa" . No comment...

Incerc sa va explic disperarea mea (si nu numai a mea, avand in vedere adevaratul exod care s-a produs la pauza...garderobierele nu mai pridideau sa dea hainele oamenilor pe picior de plecare ) - piesa este, in prezentarea de pe site, o ,,piesa bufa, cu elemente de music-hall". Ei bine nu, eu nu sunt de acord. O piesa bufa este o piesa care te face SA RAZI, care are o logica (mai mult sau mai putin evidenta, dar ARE), nu te agreseaza nici vizual si nici auditiv. Nu te face sa-ti smulgi parul din cap de enervare cand vezi ca ceea ce se intampla pe scena in minutul 1 nu are nici o legatura cu ce se intampla in minutul 2. ELIZAVETA BAM insa...le face pe toate cele de mai sus.

Pe scena apar pe rand tot felul de personaje ciudate (printre care o doamna la vreo 40 de ani, imbracata in trening rosu, cu 3 medalii de aur pironite pe piept, cu coditze perpendiculare pe crestetul capului si care vasleste intr-o canoe, in timp ce canta ,,Mancati supa? Mancati faina? Mancati ciorba"...). Piesa nu are absolut NICI O logica, credeti-ma, am incercat in cele 40 de minute de chin, pana la pauza, sa surprind un fir epic, sa inteleg CEVA, ORICE din ceea ce se intampla pe scena. Nu am reusit...pentru ca nu aveam CE sa inteleg si sa surprind.

Exemplu de schimb de replici: ''Intr-o casa infinita, am vazut un mosneag tanar la geam". Replica celuilalt personaj: ,,Doar stii ca, daca un pui are dinti...inseamna ca nu e pui". I rest my case.

La pauza toata lumea a plecat care-incotro, fiecare grabit sa insface haine, genti si obiecte personale, ca sa ajunga mai rpd la masina.
Singurul feedback pozitiv i-a apartinut unui baietel de 5 ani care statea exact in spatele meu si care, cand s-a lasat cortina de pauza, i-a spus fericit mamei lui: "MAMA CE MISTO E PIESA ASTA!"

marți, 6 februarie 2007

Tracy Chevalier - Fata cu cercel de perla

Cu siguranta luna februarie a fost luna revelatiilor mele literare. Intai Andrei Makine, cu a sa ,,Femeie care astepta", apoi Nina Berberova cu superba ,,Carte a fericirii", iar acum Tracy Chevalier cu acest superb roman, care m-a atras in primul rand prin ineditul sau. Un roman care prezinta geneza imaginara a celui mai faimos tablou al pictorului olandez din sec. XVII Johannes Vermeer.

Cartea este fermecatoare atat prin povestea ei simpla si plina de inocenta, cat mai ales prin evocarea atmosferei Delftului de sec. XVII, un orasel impartit intre comunitatea catolica si cea protestanta(aceasta din urma considerabil mai numeroasa). Griet - "fata cu cercel de perla" este o fiica de faiantar, ce traieste alaturi de parintii si cei doi frati ai sai. Cand tatal sau are un accident de
munca si ramane orb, familia trebuie sa-si reconsidere modurile de castigare a existentei, iar Griet
ajunge slujnica in casa pictorului Johannes Vermeer.

Cartea nu este o poveste de dragoste, nu are nimic explicit si clasic dintr-o poveste de dragoste, e mai degraba o carte a sentimentelor spuse pe jumatate, a franturilor de cuvant, a tristetilor nerostite, a aluziilor abia conturate. E o carte a sperantelor, a iluziilor desarte, a dezamagiriilor si a resemnarii. Dar ceea ce creeaza Tracy Chevalier este uluitor.

Cu ajutorul Lui Dumnezeu, peste cateva luni voi fi in Leiden, Olanda. Coincidenta sau nu, exact langa Delft :), oraselul lui Vermeer. Atunci, o sa-mi ofer o zi de explorare a locului pe care Chevalier il evoca atat de viu in cartea sa. Vreau sa respir acea atmosfera de mic burg olandez si sa ma regasesc pentru o clipa in universul artistic al celui mai mare pictor olandez.

Cateva citate care mi-au placut:

"Asezam intotdeauna legumele in cerc, fiecare cu sectiunea lui, asemenea unei felii de placinta (...) Barbatul a batut cu degetul in masa.
- Le-ai asezat in ordinea in care le pui in supa? a sugerat el studiind cercul.
- Nu, domnule. Sovaiam. Nu puteam spune de ce aranjasem in acest fel legumele. Le pusesem in cerc fiindca simtisem ca asa trebuie sa fie puse, dar eram prea speriata ca sa-i spun una ca asta unui gentilom.
- Vad ca le-ai separat pe cele albe (...). Si portocaliul si purpuriul, nici ele nu stau impreuna. De ce? A luat o zdreanta de varza si o farama de morcov si le-a agitat in palma ca pe niste zaruri. (...)
- Culorile se infrunta cand stau una langa alta, domnule...
Si-a arcuit sprancenele ca si cum nu se astepta la un asemenea raspuns "


"Am lasat cu parere de rau bocceluta sa cada in gaura intunecoasa, gandindu-ma la pietrele pe care Agnes, Frans si eu le aruncasem in canal, ca sa-i loveasca pe ''monstri". Lucrurile mele au bufnit, izbind podeaua din lut. M-am simtit ca un mar care-si pierde fructele..."

"M-am uitat inca o data la tablou, dar studiindu-l asa de intens, am simtit cum ceva imi scapa. Era ca si cum priveam o stea pe cerul noptii - daca ma uitam la ea direct, aproape ca n-o vedeam, dar daca o priveam cu coada ochiului devenea mai stralucitoare..."

"Tanneke s-a indreptat de sale, tinand o boneta in mana. Mi-a spus:
- Stapanul m-a pictat candva. M-a pictat turnand lapte. Toti au spus ca e pictura lui cea mai buna.
- Mi-ar placea s-o vad, am raspuns eu. Mai e aici?
- Nu, a cumparat-o Van Rujiven.
M-am gandit cateva clipe
- Deci, unul din cei mai bogati oameni din Delft te priveste incantat in fiecare zi.
Tanneke a ranjit, fata ei ciupita de varsat s-a latit si mai mult. Cuvintele potrivite i-au schimbat intr-o clipita dispozitia. Depindea asadar de mine sa gasesc cuvintele"

" El vedea lucrurile intr-un fel aparte, cum nu le vedeau altii, incat orasul in care traiam de cand ma nascusem parea o alta localitate, iar o femeie devenea frumoasa prin lumina de pe fata ei"

" Nu-ti fie teama, tata, i-am soptit in timp ce mama il prezenta pe Pieter unui vecin, n-ai sa ma pierzi.
- Te-am si pierdut, Griet. Te-am pierdut din momentul in care ai devenit slujnica.
M-am bucurat ca nu poate vedea lacrimile care-mi tasneau din ochi"

"Sovaisem fiindca nu voiam sa mint, dar nici nu voiam ca el sa stie. Aveam parul lung si salbatic, imposibil de imblanzit. Cand era descoperit, parea sa apartina altei Griet - o Griet care sta pe o alee singura cu un barbat si barbatul nu e atat de calm, si pasnic, si de curat ca Pieter. O Griet ce seamana cu femeile care cutezau sa-si descopere capul. De-aia imi tineam parul complet ascuns - sa nu se vada nici o urma din acea Griet"

"Mi-am incetinit pasul. Ani de carat apa, de stors fufele, de golit oalele de noapte, fara nici o sansa de frumos, sau culoare, sau lumina in viata mea, s-au desfasurat in fata ochilor mei ca o priveliste unde, in departare, se zareste marea la care insa nu poti ajunge niciodata. Daca nu as mai putea sa lucrez cu vopselele, daca n-as mai fi putut sa stau langa el, nu stiu cum as fi putut continua sa mai lucrez in casa aceea..."

" - Griet, a spus el cu blandete.
Asta a fost tot ce a avut de spus. Mi s-au umplut ochii de lacrimi, dar nu le-am sters. Acum stiam.
- Da, sa nu te misti.
- Se pregatea sa ma picteze"

" Sa ai grija sa ramai asa cum esi.
Mi-am inaltat barbia.
-Sa raman slujnica, domnule?
-N-am vrut sa spun asta. El inchide in lumea lui femeile pe care le picteaza. Iar acolo poti sa te pierzi..."

"Am stiut ce inainte ca el sa afle. Cand am vazut ce-i lipsea - punctul stralucitor folosit de el in alte picturi, punctul acela care atrage privirea - m-am infiorat. Va fi sfarsitul, m-am gandit eu.
Si am avut dreptate"

"Mi-am ridicat ochii si i-am intalnit privirile. I-am retinut privirea cenusie ca marea mai mult timp. Stiam ca era pentru ultima oara. Nu m-am mai uitat la nimeni... In ochii lui am crezut ca vad parerea de rau"

"Erau cinci guldeni in plus, pentru care nu aveam nici o explicatie. Am separat cei cinci guldeni de monedele celelalte si i-am tinut strans in pumn. O sa-i ascund undeva unde Pieter si fiii mei nu vor cauta, un loc neasteptat despre care stiam doar eu.
Si nu am sa-i cheltuiesc niciodata.
Pieter o sa fie incantat cu restul monedelor, datoria era acum achitata. Insemna ca nu platise nimic pentru mine. O slujnica pe gratis"