Regina Mama

"Regina mama", cu marea doamna Olga Tudorache si cu Marius Bodochi. O tragicomedie care incepe cu zambet si se termina cu lacrimi (un final pe care nu il credeam, nu il asteptam si care mi s-a parut usor sinistru, dar si dramatic. Oricum excelent jucat). E o piesa pe care trebuie sa o vezi totusi intr-o anumita stare, te tulbura spre final. Si ce m-a impresionat cel mai tare a fost atitudinea actorilor...ropotele de aplauze nu puteau smulge lacrimile din ochii lor. Pot spune ca acolo au iesit la rampa "Regina Mama" si fiul ei, nicidecum Olga Tudorache si Marius Bodochi. Remarcabil...

IDOLUL SI ION ANAPODA

IDOLUL SI ION ANAPODA mi-a servit "o doza" cu varf de catharsis :) si m-a facut sa imi doresc sa cumpar bilete pentru toti prietenii in chip de cadou de Craciun. Merita vazuta, merita simtita, merita traita in ritm cu Dan Puric, acest actor exceptional care mi-a oferit momente uluitoare cu toate piesele lui.

Fara indoiala este actorul meu de suflet, un om pe care il admir din toata inima si care, dupa umila-mi parere, merita cu prisosinta titlul de cel mai complex actor al generatiei sale. Piesa este de o sensibilitate deosebita, o poveste simpla, fara brizbrizuri regizorale, fara decoruri monumentale, fara costume de mii de euro, fara scenarii revolutionare. O poveste de iubire si de viata, a unui om "anapoda", un personaj in care m-a cutremurat cat de mult m-am recunoscut in unele momente.

Ion este "anapoda" pentru cei din jur pentru ca pune suflet intr-o lume de indiferenti infatuati, pentru ca este generos intr-o lume de egoisti, pentru ca isi daruieste putin din inima lui, chiar daca i se intoarce spatele. Este un personaj total anapoda fata de societatea in care traieste si care consta trist ca oamenii te respecta atunci cand ii faci sa se teama de tine, in timp ce atunci cand le oferi prietenia ta nu fac altceva decat sa te calce in picioare. Piesa nu este patetica, nu este trista, nu este amara. Este o piesa vie...realista, despre oameni care iubesc, care traiesc intr-un fel anume, neinteles de cei din jur, oameni care nu isi gasesc locul, oameni care se complac, oameni care
se revolta...oameni, oameni, oameni. Este o piesa despre oameni si lume. O piesa cu happy-end.

Va recomand sa mergeti sa vedeti "Idolul si Ion Anapoda". Sa il vedeti pe Puric dandu-i viata unui alt fel de Don Quijote, mai umil, mai modest, dar la fel de profund si de plin de viata. Mergeti cu sufletul plin de speranta si nu va rusinati daca simtiti cum la finalul reprezentatiei, o lacrima se incapataneaza sa va alunece pe obraz... Pentru ca asta inseamna cu adevarat catharsis...

Cum iubeste cealalta jumatate

"Cum iubeste cealalta jumatate" - la Teatrul Mic, varianta actualizata a faimosului "Plural englezesc" e o piesa bine inchegata, cu o regie total originala fata de tot ce am vazut (practic actiunea are doua planuri care impart acelasi spatiu, unele actiuni se petrec simultan, desi implica aceiasi actori...anyway, trebuie sa vedeti cu ochii vostri). Mi-a placut mult piesa, are atat o latura amuzanta cat si una dramatica, iar imbinarea e foarte reusita.

Almudena Solana - The Curriculum Vitae of Aurora Ortiz

Aceasta carte are pentru mine o istorie aparte, o istorie ce parca se adauga la povestea personajului principal, Aurora Ortiz. A fost un ,,coup de foudre" intre mine si numele atat de atipic pentru o carte - ,,The Curriculum Vitae of Aurora Ortiz" - petrecut pe Aeroportul Otopeni, in asteptarea avionului meu. Perspectiva celor 17 ore de zbor m-a facut sa caut tovarasia acestei lecturi, care s-a dovedit ulterior a fi o adevarata revelatie, confirmand faptul ca marile descoperiri
pot fi facute de multe ori din pura intamplare.

Aurora Ortiz este un personaj atipic pentru o carte. Nu are nimic ,,glamorous", nu are aventura in sange, nu traieste povesti de dragoste ca-n filme, nu cauta lucruri extraordinare. Dimpotriva, este persoana cu cea mai banala existenta pe care cineva si-o poate inchipui. Insa, in monotonia propriei existente, Aurora reuseste sa isi contureze un drum, sa gaseasca mici bucurii, sa-si poarte atat darurile cat si nefericirile cu o teribila seninatate. O seninatate a omului care stie ca viata e facuta din maruntisuri, din lucruri pe care majoritatea nici macar nu se obosesc sa le bage in seama.


Almudena Solana – The Curriculum Vitae of Aurora Ortiz

“That day, Aurora heard straight from her mother’s own sweet-sounding voice that, in this life, what glitters is more important than gold; that brilliance is worth more than money. After that, Aurora didn’t feel belittled by Aurea”

“That was another theory she had inherited from her grandmother: when you are down in dumps, you should blow away some foam while looking up at the ceiling; and on top of that(according to Ignacia), you should keep your head up while you watch to see where the foam falls, as if deep down you wished that, as it descended, a bit of soap would get in your eyes and the itching would give you a better excuse to cry...“

“If words were forks, they wouldn’t be able to punch a hole in the moon in this evening sky, it could never be deflated, because it was hard as a porcelain plate. Nonetheless, Aurora and Roberto – in complete accord even without seeing each other – allowed it to shatter, as if a piece of china had been dropped from a great height to the ground. The moon, filled with memories, was smashed to pieces like a damaged plate, and the tiny sparkling lights in the sky were no other than the end and the beginning of everything. Life in movement”

“My mother succeeded many times through her sheer persistence; I inherited her tenacity, but not her results. She even managed to get me to keep from saying everything that went through my mind, got me to restrain my words, but in these past weeks I haven’t even managed to make the cut and be called to an interview. Not even if I had sent you 80 letters. My mother restrained my words, but nobody could restrain my thoughts (...)
But what did I let myself chop my life into little bits, so that you could read them like the ruthlessly honest chapters of a bewildered woman’s story? ”

“She wasn’t bothered; as the rain filtered down through the eucalyptus, it seemed to her like a nutritious sap, or like one of nature’s practical jokes, as if someone were clapping his hands under a gigantic tap above her head. Someday she would figure out the reason for all this applause...”

“Her tears were gone, but the traces of her weeping remained. She left, and all the women’s eyes followed her. They didn’t ask her anything, but they gave her something like a hug, without straying from their posts. More and more of the prostitutes appeared as she made her way along the curving paths: motionless, stable, nearby. And full of curves, themselves. Aurora would never again meet finer examples of respect and anonymous companionship than those offered by the whores in Casa del Campo “

“Aurora had always been a dynamic woman, a fine specimen, a very cheery specimen; afflicted with bad luck, but disinclined to let it get her down; an acrobat tumbling through life, a tightrope walker laughing at danger, a natural-born athlete – if only she could get paid for exercising with milk cartons and pimiento jars – one of those fighters who might lose a match but who never are defeated; a bundle of doubt wearing slippers indoors and boots on the street; a genuine traveler, though Madrid was the farthest she had ever gone; an enthusiastic, persistent woman who loved good conversation... She hadn’t dictated any of this to Fany, because she didn’t even know it about herself...”

“Music is the closest thing there is to thought. Why are people so afraid of thinking? Why don’t they ever leave enough time to reflect? There’s nothing wrong with tranquility; nor emptiness, vertigo or even unhappiness. I think that these things are the first steps that preceed the birth of a new thought. This is why I like to read, as you know, that’s the path that I’ve found easiest to follow”

“She always loved thoughts and thinking, with or without chalk”

“I wish I could drink but not forget
I wish I could be happy and start it all again

I wish I were the sea, but all I have is foam
I wish I could go on, but all I have is foam
I can’t make it without you, won’t you give me a hand
All I have is doubt

I wish I were the sea, but all I have is foam”

“How’s things....She heard it in the distance, though she was also looking him in the face. No, things weren’t OK. After spending an hour exposed to the iciness and hopelessness of his colleague in the office next door, Guillermo’s sad eyes, gazing at her, made her feel something she never had wished...”

“I’m not sure...Sometimes I’m happy even though I’m sad, and sometimes I’m sad even though I’m laughing out loud and telling jokes with a beer in my hand. Happiness depends on the effort put into being happy rather than something else”

“The umbrella was barely enough to jeep their first kiss from being drowned in rain. That was why Aurora worshipped the water that falls from the sky. That was why she never used umbrellas again”

“ If it weren’t for the condensation on the window pane, which of course can trick your eyes sometimes, you would have sworn that an aurora borealis had suddenly left a trail reflected in the river...
And it flew away, towards the north, at full speed”

La Traviata

LA TRAVIATA - Opera Romana

Eu una am savurat din plin opera, ,,Traviata" e favorita mea si va ramane mereu aproape de sufletul meu; ce-i drept e foarte trista, insa uneori lucrurile triste au o frumusete aparte, o frumusete sfasietoare. Punerea in scena mi s-a parut putin slabutza in ultimul act, adica reactiile lui Alfredo si Germont au fost cam...inexistente, amandoi mi-au lasat impresia de intzepeneala in ultima scena, dar per total a fost f.f.f frumos.

Foarte talentat interpretul lui Germont, tatal lui Alfredo. Si Violetta mi-a placut, cat despre Alfredo (un latino-american, by the way ) parca a fost nitzel sters, dar mi-a placut si el per total. Pentru mine a fost emotionant sa vad pusa in scena o opera pe care aproape c-o stiu pe dinafara de cate ori am ascultat-o...mi-ar placea sa vad varianta lui Zeffirelli, cu Angela Gheorghiu in rolul Violettei. Macar pe dvd (ca presupun ca va aparea candva ) daca nu altfel.

Un lucru emotionant la opera asta e si ,,povestea ei", faptul ca Verdi a scris-o pt cea de-a doua ,,sotie" a lui (desi n-au fost oficial casatoriti), o soprana care era privita in societatea acelor vremuri ca o femeie usuratica si era barfita si dispretuita de cei din jur. Verdi, care o iubea (si ea il iubea pe el, dovada ca au fost impreuna pana la moartea lui), a vrut sa inchida gura lumii dedicandu-i aceasta opera, cu libretul dupa ,,Dama cu camelii" a lui Al.Dumas fiul. O opera despre o curtezana, o femeie usuratica, care poate totusi sa iubeasca si sa aiba sentimente pure atunci cand gaseste adevarata dragoste.

Ma emotioneaza mult si aria lui Germont (mai precis cea in care isi roaga fiul sa se intoarca acasa si sa o paraseasca pe Violetta), pentru ca acea arie este de fapt cantecul de leagan pe care Verdi il canta celor doi copii ai sai care au murit intr-o epidemie de holera(impreuna cu prima lui sotie). La moartea lor, Verdi a compus NABUCCO (corul sclavilor, care-ti face pielea de gaina pur si simplu...este expresia durerii lui Verdi in acele clipe) iar ulterior, peste ani, a folosit in aceasta arie a lui Germont cantecul de leagan cu care isi adormea copilasii candva. Nu pot sa o ascult fara sa imi dea fiori cand ma gandesc... Bunicul meu, Dumnezeu sa-l odihneasca, avea o slabiciune pentru aria lui Germont si de la el am auzit prima oara povestea ei...

Elizaveta Bam - Teatrul Bulandra

ELIZAVETA BAM - Teatrul Bulandra

In 23 de ani de viata si...aproximativ 15 ani de cand am inceput sa merg la teatru nu mi s-a intamplat NICIODATA sa plec inainte de finalul unei piese. Am vazut piese bune, piese mai putin bune dar si piese cumplite, care m-au facut sa ma uit cu disperare la ceas in asteptarea cortinei finale. Cu toate acestea, intotdeauna am zis ,,Hai sa vad cum se termina, poate se indreapta pana la sfarsit...". Si am stat pana la final, mai cu chiu-cu-vai, dar am stat. Pana asta-seara.

Totusi, o piesa a reusit sa trezeasca in mine ceea ce zeci de ,,predecesoare" ale ei nu au reusit. Sentimentul ca, daca nu plec in CLIPA AIA din sala, incep sa arunc in actori cu ce am prin geanta. Pachete de servetele, bucati de hartie mototolite...orice! Da...o piesa a reusit sa ma aduca in halul asta de plictiseala amestecata cu disperare. Numele piesei? ELISAVETA BAM, la Teatrul Bulandra.
Piesa, intre noi fie vorba, nominalizata la premiile UNITER la 4 categorii, printre care ,,cea mai buna piesa" . No comment...

Incerc sa va explic disperarea mea (si nu numai a mea, avand in vedere adevaratul exod care s-a produs la pauza...garderobierele nu mai pridideau sa dea hainele oamenilor pe picior de plecare ) - piesa este, in prezentarea de pe site, o ,,piesa bufa, cu elemente de music-hall". Ei bine nu, eu nu sunt de acord. O piesa bufa este o piesa care te face SA RAZI, care are o logica (mai mult sau mai putin evidenta, dar ARE), nu te agreseaza nici vizual si nici auditiv. Nu te face sa-ti smulgi parul din cap de enervare cand vezi ca ceea ce se intampla pe scena in minutul 1 nu are nici o legatura cu ce se intampla in minutul 2. ELIZAVETA BAM insa...le face pe toate cele de mai sus.

Pe scena apar pe rand tot felul de personaje ciudate (printre care o doamna la vreo 40 de ani, imbracata in trening rosu, cu 3 medalii de aur pironite pe piept, cu coditze perpendiculare pe crestetul capului si care vasleste intr-o canoe, in timp ce canta ,,Mancati supa? Mancati faina? Mancati ciorba"...). Piesa nu are absolut NICI O logica, credeti-ma, am incercat in cele 40 de minute de chin, pana la pauza, sa surprind un fir epic, sa inteleg CEVA, ORICE din ceea ce se intampla pe scena. Nu am reusit...pentru ca nu aveam CE sa inteleg si sa surprind.

Exemplu de schimb de replici: ''Intr-o casa infinita, am vazut un mosneag tanar la geam". Replica celuilalt personaj: ,,Doar stii ca, daca un pui are dinti...inseamna ca nu e pui". I rest my case.

La pauza toata lumea a plecat care-incotro, fiecare grabit sa insface haine, genti si obiecte personale, ca sa ajunga mai rpd la masina.
Singurul feedback pozitiv i-a apartinut unui baietel de 5 ani care statea exact in spatele meu si care, cand s-a lasat cortina de pauza, i-a spus fericit mamei lui: "MAMA CE MISTO E PIESA ASTA!"

Tracy Chevalier - Fata cu cercel de perla

Cu siguranta luna februarie a fost luna revelatiilor mele literare. Intai Andrei Makine, cu a sa ,,Femeie care astepta", apoi Nina Berberova cu superba ,,Carte a fericirii", iar acum Tracy Chevalier cu acest superb roman, care m-a atras in primul rand prin ineditul sau. Un roman care prezinta geneza imaginara a celui mai faimos tablou al pictorului olandez din sec. XVII Johannes Vermeer.

Cartea este fermecatoare atat prin povestea ei simpla si plina de inocenta, cat mai ales prin evocarea atmosferei Delftului de sec. XVII, un orasel impartit intre comunitatea catolica si cea protestanta(aceasta din urma considerabil mai numeroasa). Griet - "fata cu cercel de perla" este o fiica de faiantar, ce traieste alaturi de parintii si cei doi frati ai sai. Cand tatal sau are un accident de
munca si ramane orb, familia trebuie sa-si reconsidere modurile de castigare a existentei, iar Griet
ajunge slujnica in casa pictorului Johannes Vermeer.

Cartea nu este o poveste de dragoste, nu are nimic explicit si clasic dintr-o poveste de dragoste, e mai degraba o carte a sentimentelor spuse pe jumatate, a franturilor de cuvant, a tristetilor nerostite, a aluziilor abia conturate. E o carte a sperantelor, a iluziilor desarte, a dezamagiriilor si a resemnarii. Dar ceea ce creeaza Tracy Chevalier este uluitor.

Cu ajutorul Lui Dumnezeu, peste cateva luni voi fi in Leiden, Olanda. Coincidenta sau nu, exact langa Delft :), oraselul lui Vermeer. Atunci, o sa-mi ofer o zi de explorare a locului pe care Chevalier il evoca atat de viu in cartea sa. Vreau sa respir acea atmosfera de mic burg olandez si sa ma regasesc pentru o clipa in universul artistic al celui mai mare pictor olandez.

Cateva citate care mi-au placut:

"Asezam intotdeauna legumele in cerc, fiecare cu sectiunea lui, asemenea unei felii de placinta (...) Barbatul a batut cu degetul in masa.
- Le-ai asezat in ordinea in care le pui in supa? a sugerat el studiind cercul.
- Nu, domnule. Sovaiam. Nu puteam spune de ce aranjasem in acest fel legumele. Le pusesem in cerc fiindca simtisem ca asa trebuie sa fie puse, dar eram prea speriata ca sa-i spun una ca asta unui gentilom.
- Vad ca le-ai separat pe cele albe (...). Si portocaliul si purpuriul, nici ele nu stau impreuna. De ce? A luat o zdreanta de varza si o farama de morcov si le-a agitat in palma ca pe niste zaruri. (...)
- Culorile se infrunta cand stau una langa alta, domnule...
Si-a arcuit sprancenele ca si cum nu se astepta la un asemenea raspuns "


"Am lasat cu parere de rau bocceluta sa cada in gaura intunecoasa, gandindu-ma la pietrele pe care Agnes, Frans si eu le aruncasem in canal, ca sa-i loveasca pe ''monstri". Lucrurile mele au bufnit, izbind podeaua din lut. M-am simtit ca un mar care-si pierde fructele..."

"M-am uitat inca o data la tablou, dar studiindu-l asa de intens, am simtit cum ceva imi scapa. Era ca si cum priveam o stea pe cerul noptii - daca ma uitam la ea direct, aproape ca n-o vedeam, dar daca o priveam cu coada ochiului devenea mai stralucitoare..."

"Tanneke s-a indreptat de sale, tinand o boneta in mana. Mi-a spus:
- Stapanul m-a pictat candva. M-a pictat turnand lapte. Toti au spus ca e pictura lui cea mai buna.
- Mi-ar placea s-o vad, am raspuns eu. Mai e aici?
- Nu, a cumparat-o Van Rujiven.
M-am gandit cateva clipe
- Deci, unul din cei mai bogati oameni din Delft te priveste incantat in fiecare zi.
Tanneke a ranjit, fata ei ciupita de varsat s-a latit si mai mult. Cuvintele potrivite i-au schimbat intr-o clipita dispozitia. Depindea asadar de mine sa gasesc cuvintele"

" El vedea lucrurile intr-un fel aparte, cum nu le vedeau altii, incat orasul in care traiam de cand ma nascusem parea o alta localitate, iar o femeie devenea frumoasa prin lumina de pe fata ei"

" Nu-ti fie teama, tata, i-am soptit in timp ce mama il prezenta pe Pieter unui vecin, n-ai sa ma pierzi.
- Te-am si pierdut, Griet. Te-am pierdut din momentul in care ai devenit slujnica.
M-am bucurat ca nu poate vedea lacrimile care-mi tasneau din ochi"

"Sovaisem fiindca nu voiam sa mint, dar nici nu voiam ca el sa stie. Aveam parul lung si salbatic, imposibil de imblanzit. Cand era descoperit, parea sa apartina altei Griet - o Griet care sta pe o alee singura cu un barbat si barbatul nu e atat de calm, si pasnic, si de curat ca Pieter. O Griet ce seamana cu femeile care cutezau sa-si descopere capul. De-aia imi tineam parul complet ascuns - sa nu se vada nici o urma din acea Griet"

"Mi-am incetinit pasul. Ani de carat apa, de stors fufele, de golit oalele de noapte, fara nici o sansa de frumos, sau culoare, sau lumina in viata mea, s-au desfasurat in fata ochilor mei ca o priveliste unde, in departare, se zareste marea la care insa nu poti ajunge niciodata. Daca nu as mai putea sa lucrez cu vopselele, daca n-as mai fi putut sa stau langa el, nu stiu cum as fi putut continua sa mai lucrez in casa aceea..."

" - Griet, a spus el cu blandete.
Asta a fost tot ce a avut de spus. Mi s-au umplut ochii de lacrimi, dar nu le-am sters. Acum stiam.
- Da, sa nu te misti.
- Se pregatea sa ma picteze"

" Sa ai grija sa ramai asa cum esi.
Mi-am inaltat barbia.
-Sa raman slujnica, domnule?
-N-am vrut sa spun asta. El inchide in lumea lui femeile pe care le picteaza. Iar acolo poti sa te pierzi..."

"Am stiut ce inainte ca el sa afle. Cand am vazut ce-i lipsea - punctul stralucitor folosit de el in alte picturi, punctul acela care atrage privirea - m-am infiorat. Va fi sfarsitul, m-am gandit eu.
Si am avut dreptate"

"Mi-am ridicat ochii si i-am intalnit privirile. I-am retinut privirea cenusie ca marea mai mult timp. Stiam ca era pentru ultima oara. Nu m-am mai uitat la nimeni... In ochii lui am crezut ca vad parerea de rau"

"Erau cinci guldeni in plus, pentru care nu aveam nici o explicatie. Am separat cei cinci guldeni de monedele celelalte si i-am tinut strans in pumn. O sa-i ascund undeva unde Pieter si fiii mei nu vor cauta, un loc neasteptat despre care stiam doar eu.
Si nu am sa-i cheltuiesc niciodata.
Pieter o sa fie incantat cu restul monedelor, datoria era acum achitata. Insemna ca nu platise nimic pentru mine. O slujnica pe gratis"